gallery/antet site
gallery/page1
gallery/afis wipo day 2020

 

Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale – 26 aprilie 2020
INOVAȚII PENTRU UN VIITOR VERDE

Mesajul Directorului General OMPI (Organizația Mondială de Proprietate Intelectuală), Francis Gurry:


"În acest an, Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale are loc în circumstanțe fără precedent. Sunt recunoscător tuturor acelora care luptă în prima linie a actualei crize pandemice de coronavirus. Doresc, de asemenea, să exprim sincere condoleanțe celor care au trecut prin experiența pierderii unor persoane dragi din cauza acestei crize. În ultimele luni, viețile a miliarde de oameni de pe întreg globul au fost afectate tragic. Și totuși, putem să găsim inspirație să evităm adversitățile și să identificăm soluții la diferite provocări. În fiecare zi vedem urgența de a încuraja inițiative ale unor guverne, industrii și a mediului academic pentru a sprijini împreună eforturile de inovare de a ieși din această criză.

Răspunsul nostru la această criză demonstrează că avem înțelepciunea colectivă, ingenuitatea și creativitatea de a ne ridica la nivelul provocărilor și de a contura un viitor sigur, sustenabil și verde. Și, dacă privim în viitor, vedem că proprietatea intelectuală prin inovare și gândire inovativă sunt esențiale în rezolvarea problemelor globale. Inovarea oferă opțiuni și este cheia pentru rezolvarea problemelor și a abordărilor de care avem nevoie pentru a crea un viitor verde și sustenabil.

Dar, pentru a ne atinge scopul, trebuie să acționăm. Trebuie să facem din mediul sustenabil o prioritate – este piatra de temelie pentru un viitor binefăcător. Trebuie să investim în ecosisteme naționale inovative și să permitem accesul larg la sisteme de proprietate intelectuală naționale care sprijină dezvoltarea tehnologiilor, a produselor și serviciilor de care avem nevoie pentru tranziția la un viitor mai luminos, mai verde și cu emisii reduse de carbon.

În acest moment unic al istoriei, să ne gândim responsabil cum să facem față amenințărilor globale ale sănătății și planetei. Haideți să reflectăm asupra rolului pe care inovarea și sistemul proprietății intelectuale le poate juca în orientarea eforturilor pentru a crea un viitor verde care să sprijine binele umanității.

Vă doresc tuturor o zi a Proprietății Intelectuale foarte fericită și în siguranță!

 

Cererile privind serviciile subvenționate prin SME Fund se depun incepand cu data de 1 octombrie 2021

 

Fondul pentru IMM-uri, “Ideas Powered for Business SME Fund”, susținut de Comisia Europeană si EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) – Partener OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii și Mărci), vizează întreprinderile care doresc să-și dezvolte strategiile de proprietate intelectuală (PI) și să-și protejeze drepturile PI la nivel național și european.

In perioada 1-31 Septembrie 2021 se desfășoară etapa a VI a de depunere a cererilor privind serviciile de proprietate intelectuală subvenționate prin programul SME Fund.

“Ideas Powered for Business SME Fund” poate contribui la impulsionarea afacerilor IMM-urilor,  acordând reduceri de 50 % din taxele de bază pentru cererile de înregistrare de mărci si desene sau modele.

Orice IMM poate beneficia de un voucher în valoare de până  la cel mult 1500 Euro. Condițiile de participare si alte informații referitoare la obținerea voucherelor pot fi consultate pe platforma „Ideas Powered for Business”:

https://euipo.europa.eu/ohimportal/en/online-services/sme-fund.

 

gallery/banner sme fund